20/09/2026
Am intrat în Căsuța cu bun-gust, am închis ușa în urma mea și pentru prima dată, nu am mai intrat ca și gazdă.
Am intrat ca oaspete.
Și, sincer, nu știam că o singură noapte într-un loc pe care îl cunoști atât de bine poate să-ți schimbe atât de mult perspectiva. 😄
Acum câteva zile, dintr-un motiv foarte simplu, mi-am luat cazare la una dintre locațiile noastre. Ce bine este să ai mai multe locuri, nu? 😂 Doar că de data aceasta nu m-am dus să verific ceva, să mai aranjez un detaliu, să răspund la mesaje sau să mă asigur că totul este în regulă. M-am dus să dorm. Cu familia, cu copilul, într-o seară obișnuită de septembrie. Și mi-am spus că, pentru câteva ore, voi încerca să uit că este locul meu.
Doar că, atunci când lucrezi de ani de zile în acest domeniu, ochiul nu prea mai știe să stea închis. 😄 Începi să vezi lucruri pe care poate un alt om nici nu le observă: unde își lasă bagajul, unde se descalță, unde pune geanta, dacă lumina este potrivită, dacă ai unde să te așezi, dacă dușul este suficient de mare, dacă este liniște, dacă internetul merge... lucruri mici, aparent neimportante, dar care, adunate, fac diferența dintre „am avut unde să dorm” și „m-am simțit bine aici”.
Dar povestea Căsuței cu bun-gust începuse cu mult înainte de seara aceea.
Când am terminat-o, acum câțiva ani, nu am putut pur și simplu să închid ușa și să spun „gata”. Am stat acolo câteva ore, apoi câteva nopți. În anotimpuri diferite. Am vrut să văd cm cade lumina peste casă, cm se aude noaptea, cm este când plouă, cm se simte dimineața, când orașul începe să se trezească. Am vrut să înțeleg locul.
Pentru că eu cred că o casă îți vorbește. Nu tare, nu dintr-odată. Uneori trebuie doar să faci puțină liniște și să asculți. Și, dacă ai răbdare, descoperi că și pereții spun, în șoaptă, povești. 🌿
Numai că de data aceasta nu mai eram eu cea care privea casa.
Eram cea care trebuia să locuiască în ea.
Și aici a început partea interesantă.
Pentru că, atunci când amenajezi un spațiu, pui în el lucruri în care crezi. Lucruri care ți se par frumoase, potrivite, utile, poate chiar necesare. Le așezi cu grijă și, la un moment dat, te uiți în jur și spui: „Da. Acum este gata.”
Dar este oare?
Ei bine... după o noapte acolo, am început să-mi pun întrebări. Și am fost destul de critică cu mine. 😂
Ce am crezut că arată bine nu era neapărat și practic. Ce am crezut că poate fi util s-a dovedit, de fapt, inutil. Iar unele lucruri pe care le considerasem „suficiente” puteau fi făcute mai bine.
Așa că, în mintea mea, a început un mic inventar.
Asta rămâne. Asta pleacă. Asta trebuie schimbat. Asta... sincer, nu știu de ce am pus-o aici. 😂
Și uite așa, după o singură noapte, Căsuța cu bun-gust a primit un mic examen.
Am schimbat o măsuță mică, care mi s-a părut prea fragilă, cu un taburet confortabil. Și abia atunci mi-am dat seama cât de important este un lucru atât de simplu: să ai unde să te așezi, să te descalți, să lași o geantă, să pui ceva din mână. Nu pare important într-o fotografie, dar când ești oaspete, începi să-l apreciezi.
Am găsit și o plantă artificială foarte faină, pentru că plantele naturale și cu mine avem o relație destul de complicată. 😂🌿
Dar, dincolo de toate aceste mici schimbări, mi-am dat seama și de lucrurile pe care vreau să le păstrez exact așa.
Liniștea, de exemplu. Oaza aceea de liniște și confort pe care o găsești în mijlocul orașului. Aproape de centru, aproape de tot ce ai nevoie, dar suficient de retrasă încât, după ce închizi ușa, să simți că agitația a rămas undeva afară.
Apoi spațiul. Căsuța cu bun-gust este, până la urmă, un studio. O garsonieră, dacă vrem să-i spunem simplu. Dar, cu bagaje, copil, lucruri lăsate ici-colo și tot ce înseamnă viața de zi cu zi, am avut loc. Și chiar mi-am spus: „Ce bine e să ai spațiu.”
Chicineta, de exemplu, este foarte generoasă. Poate chiar prea generoasă când am amenajat-o. 😂 Dar după o noapte acolo mi-am schimbat puțin părerea. Uneori este foarte bine să nu înghesui totul doar pentru că „se poate”. Mai ales dacă cineva nu vine doar pentru o noapte.
Și apoi dușul.
Mare. Foarte mare.
Mai mare decât cel de acasă. 😂
Iar internetul? Da, am verificat și internetul. Pentru că internetul a devenit un fel de râu necesar al vremurilor noastre. Când curge bine, nici nu-l bagi în seamă. Când nu curge... îl ții minte. 😄
Și, stând acolo, mi-am dat seama încă o dată că o cazare nu este cu adevărat terminată în ziua în care ai terminat amenajarea.
Abia când cineva doarme acolo începi să afli adevărul.
Când își aduce bagajele. Când face un duș. Când se întoarce seara obosit. Când caută unde să pună ceva. Când se trezește dimineața. Când copilul se întinde, firesc, peste tot. 😂 Atunci vezi ce funcționează și ce nu.
Și poate tocmai de aceea vreau să rămân critică față de ceea ce fac.
Să mă uit mereu și să mă întreb: este frumos, dar este și practic? Este util sau doar mi se pare mie că este necesar? Ajută cu adevărat experiența oaspetelui sau este doar ceva care arată bine?
Pentru că atunci când munca ta este și pasiune, și sentiment, nu creezi doar un spațiu în care cineva să doarmă.
Creezi un spațiu dedicat unei experiențe.
Iar timpul și banii fiecăruia contează. Dacă un om alege să vină la Sibiu, să-și petreacă aici câteva zile și să-și investească banii într-o călătorie, îmi doresc ca din ceea ce a ales să primească cât mai mult: confort, liniște, lucruri care îi sunt cu adevărat de folos și, poate, o amintire frumoasă.
De aceea voi continua să fac curățenie în lucrurile pe care le creez. Să renunț la ce nu își mai găsește rostul, să schimb ce poate fi mai bine, să simplific și să păstrez doar ceea ce aduce ceva experienței.
Și, din când în când, să dorm în propriile noastre locații.
Se pare că acesta este cel mai sincer control de calitate pe care l-am inventat. 😂
Dar...
în seara aceea am mai făcut ceva în Căsuța cu bun-gust.
Ceva ce nu v-am povestit.
Și nici nu o să vă spun acum. 🤫
Unele lucruri sunt mai frumoase atunci când le descoperi singur.
Poate data viitoare când vei ajunge acolo vei observa.
Sau poate nu.
Dar dacă o faci...
să-mi spui. 🌿🤍
Text: inspirația gazdei
Structură: asistentul ChatGPT
Fotograf: lumina ochiilor mei
