Conacul lui Maldar

Conacul lui Maldar Conacul lui Maldar - farmecul boieresc al Olteniei de altădată

Domeniul, așezat lîngă Horezu, la poalele Măgurei Slătioara din Măldărești, îți deschide porțile unei cule autentice, în care orice cotlon deapănă istorii cu domnițe și viteji.

Să ne imaginăm apusul de Sîntămărie Mică acum aproape 400 de ani, la ceea ce avea să devină cea mai vestită tipografie d...
08/09/2026

Să ne imaginăm apusul de Sîntămărie Mică acum aproape 400 de ani, la ceea ce avea să devină cea mai vestită tipografie domnească a Țării Românești... Govora ❤️

Dincolo de porți, aerul miroase a toamnă timpurie și clopotele bat a vecernie, însă în chiliile boltite răsună un scrîșnet neobișnuit pe atunci, ritmul presei care lasă în urmă slove - încă slavone, dar care se deslușesc în limba română 🌱
E toamna anului 1637, iar în spatele acestui atelier spiritual stătea viziunea lui Matei Basarab, care a adus aici, în inima Olteniei, călugări caligrafi, traducători și meșteri tipografi - acei oameni minunați și mașinile lor "grăitoare" 😊 Aici, la Govora, se va tipări "Pravila", primul cod de legi în limba română, și tot aici domnitorul va întemeia prima școală de cultură din principat, înzestrînd-o regește cu 1000 de galbeni pe an. O sumă uriașă, menită să deschidă aici o epocă de crescut cărturari și de format rădăcini pentru extraordinara emulație artistică de mai tîrziu, din vremea Cantacuzinilor și a Brâncovenilor...

Nu avem cm să știm cm va fi fost acea seară de Sîntămărie Mică, dar unele din foile proaspăt imprimate atunci au ajuns pînă la noi ☘️

Cînd le privești împreună, vezi mai bine "desenul din covor" ❤️ Istoriile întrețesute în splendoarea scoarțelor tradițio...
06/09/2026

Cînd le privești împreună, vezi mai bine "desenul din covor" ❤️

Istoriile întrețesute în splendoarea scoarțelor tradiționale, la zece ani de la intrarea în patrimoniul imaterial UNESCO - aceasta e tema expoziției-eveniment ce se deschide mîine la Muzeul Olteniei din Craiova, reunind scoarțe, covoare și păretare din colecțiile a șase din cele mai importante muzee etnografice din țară 🌺🌱

Expoziția va fi deschisă publicului pe tot parcursul lunii septembrie și, pentru a surprinde măcar un strop din frumusețea pe care o aduc, mai ales împreună, aceste extraordinare obiecte, lăsăm în comentarii un mic album cu imagini din culisele pregătirii expoziției - acea bucurie ce se simte în aer, de la țesăturile de patrimoniu la cei și cele ce au grijă de prezența și sensurile lor în lumea noastră de azi 🍃

Ritualuri de trecere la septembrie ❤️ ultimul weekend înainte de începutul școlii, cu un strop de nostalgie, înot revigo...
04/09/2026

Ritualuri de trecere la septembrie ❤️ ultimul weekend înainte de începutul școlii, cu un strop de nostalgie, înot revigorant la micul dejun, dar si micul dejun... și peste toate, răsfățul de a simți în liniștea dimineții nu doar vara ce încă e aici, ci și ceva din deliciile sezonului următor 🌺

De ziua limbii române hoinărim un pic în istoria cuvîntului "conac" ❤️O poveste veche și întortocheată, ce începe undeva...
31/08/2026

De ziua limbii române hoinărim un pic în istoria cuvîntului "conac" ❤️

O poveste veche și întortocheată, ce începe undeva pe drumurile Țării Românești în timpul domniilor fanariote, căci cuvîntul vine din limba turcă - konak, format de la verbul konmak ("a poposi”, "a descăleca”, "a rămîne pentru noapte”). La origine, conacul nu era neapărat un loc anume, ci mai degrabă un răstimp, o bucată de drum, un fel de a-ți trage sufletul cînd iok să mergi mai departe și-ți apărea în față hanul de poștă unde schimbai caii și înoptai. Vechea expresie "a face un conac” însemna, așadar, pur și simplu a opri, a face popas 🌄

Mai tîrziu, în Imperiul Otoman, cuvîntul a început să fie folosit pentru reședința oficială a unui dregător, de exemplu a vizirului, sau a pașei. Trecut la nord de Dunăre, "conacul" a primit în timp o altfel de tratație, mai tihnită, mai cu gust de șerbet și de vacanță, devenind un loc al retragerii din fața agitației - de orice fel 🌱 "Conacul" și-a lăsat astfel în urmă istoria de tabără efemeră, ajungînd sinonim cu un simț al regăsirii - locul în care te așezi și chiar rămîi, fie și doar cu gîndul sau cu inima, o vară sau chiar o viață... 🌾🌺☘️

Portretul dimineților regăsite ❤️ Trezirea lentă și apoi privirea lăsată să descopere cm soarele colorează totul în ton...
30/08/2026

Portretul dimineților regăsite ❤️ 

Trezirea lentă și apoi privirea lăsată să descopere cm soarele colorează totul în tonuri de smarald și ocru 🌾 un mic ritual de trăire profundă, dar și un filtru protector, de reamintire a ritmurilor naturale... Să nu uităm, florile nu se grăbesc niciodată să-și deschidă bobocii și totuși nu întîrzie la niciun răsărit 🍃🌺☘️

Unde se duce august, cînd se duce? ❤️Poate că doar se retrage în munți, și poate ăsta e și motivul pentru care acum vara...
28/08/2026

Unde se duce august, cînd se duce? ❤️

Poate că doar se retrage în munți, și poate ăsta e și motivul pentru care acum vara devine atît de frumoasă pe potecile Builei... ☘️🌺🌱

Imagini semnate Mihai Ciprian Arseni și Sorin Nicolae Roșu ✨️

Sunetele și ritmurile unei lumi arhaice ❤️E acel moment al anului în care se întîmplă Noaptea muzeelor la sate, iar Vălc...
26/08/2026

Sunetele și ritmurile unei lumi arhaice ❤️

E acel moment al anului în care se întîmplă Noaptea muzeelor la sate, iar Vălcea aduce pe hartă o seară cu adevărat specială la Muzeul Fluierelor Lumii 🌺🌱

O incursiune în moduri de a trăi și a simți ale căror ecouri ajung la noi din ce în ce mai stins și pe care cu atît mai mult e important să ni le amintim ✨️

Programul se va deschide cu un tur ghidat (și demonstrații acustice) în colecția de instrumente de suflat și percuție a micului muzeu găzduit de Școala Veche din Săliștea. Apoi, odată cu lăsarea nopții, va urma proiecția unui film pe care nu îl putem recomanda îndeajuns - "Ultima transhumanță" de Dragoș Lumpan, o experiență ce e în același timp splendidă vizual și extraordinară ca material de documentare, urmărind viața și ritmurile ciobanilor din șase tări, de-a lungul a mii de kilometri, în toate anotimpurile. Iar după film, proiectat chiar în prezența regizorului, va rămîne timp de privit și "turmele" de stele ce au ghidat de mii de ani lumea transhumanței 🌜🌟🌾

Lăsăm în comentarii linkul către eveniment, pentru mai multe detalii, iar harta Nopții Muzeelor la Sate e în sine o fantastică ocazie de a ne pune pe listă și a vizita, la început cu gîndul, și alte mici muzee la care, oricît am vrea, nu putem ajunge într-o singură noapte... 🍃

O fluturare de gene pentru acele mici oaze de intimitate unde familiile își amintesc să fie fericite: mesele de duminică...
23/08/2026

O fluturare de gene pentru acele mici oaze de intimitate unde familiile își amintesc să fie fericite: mesele de duminică împreună ❤️

Uneori, sîmbăta se simte ca un descîntec ❤️ un fel de-a invoca o ursită senină pe care să-ți pară tare ușor s-o trăiești...
22/08/2026

Uneori, sîmbăta se simte ca un descîntec ❤️ un fel de-a invoca o ursită senină pe care să-ți pară tare ușor s-o trăiești. Cum spuneau cei de-altădată "c-o mînă mă țin de lună, cu una-mpletesc cunună". Atît de simplu, atit de magic, atît de natural 🌱🌾

Ceea ce "punem în ramă" rămîne cu noi ❤️Uite, azi, o fereastră mică, din care oamenii de pe-aici priveau depărtările acu...
19/08/2026

Ceea ce "punem în ramă" rămîne cu noi ❤️

Uite, azi, o fereastră mică, din care oamenii de pe-aici priveau depărtările acum două veacuri, sau o ușă ce încă se deschide, de trei... 🌱

Viața asta e și un mic meșteșug - să știi să alegi ce pui în ramă din fiecare zi, azi puțină frumusețe, mîine încă un pic, și uite că se adună un album ce iți pare mai mult o oglindă, ori pur și simplu un răgaz de seară în care te regăsești ✨️🌾

Address

Maldaresti
Valcea

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Conacul lui Maldar posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Hotel

Send a message to Conacul lui Maldar:

Shortcuts

Share

Category