28/10/2026
*Trupul neînsuflețit se aflat la capela Bisericii “Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, Dorna Arini, Ortoaia.*
*Înmormântarea va avea loc Sâmbătă 31 Octombrie 2026, la ora 10.00, la Biserica “Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, Dorna Arini, Ortoaia.*
Cu profundă tristețe în suflet, vă anunțăm că Gherman Ioan a plecat dintre noi la doar 60 de ani, mult prea devreme, după o luptă cu o boală nemiloasă.
A fost un om cu un suflet mare, mereu săritor și gata să ofere o mână de ajutor. De-a lungul vieții a cunoscut și a atins sufletele multor oameni, lăsând în urmă amintiri frumoase și multă bunătate.
Îi rugăm din suflet pe toți cei care l-au cunoscut, prieteni, vecini, colaboratori sau oameni care i-au trecut cândva pragul, să vină să îi aducă un ultim omagiu.
Știm că despărțirile sunt grele, dar ne-am dori să îl conducem pe ultimul drum înconjurat de cât mai mulți dintre oamenii care l-au cunoscut și l-au prețuit. Prezența fiecăruia ar însemna enorm pentru familia îndurerată.
Vă rugăm să distribuiți acest mesaj pentru ca vestea să ajungă la cât mai mulți dintre cei care l-au cunoscut.
Dumnezeu să îl odihnească în pace și lumină! 🕊️